Alex Doppelgänger: „Știința: un set de reguli care te ajută de vezi adevărul într-un ocean de neadevăruri.”

Alex Bogdan a.k.a. Doppelgänger este un tip charismatic, muncitor și tare pasionat de ceea ce face. L-am cunoscut în social media. S-a evidențiat prin postările lui funny, prin pseudonimul „Doppelgänger” și prin pasiunea pentru știință și artă. Este blogger, scrie pe alexdoppelganger.com, și, de asemenea, face parte dintr-o trupă, „Harlequin Jack„.

Vă las în a descoperi o completare frumoasă știință-artă.

credits photo: Lazăr Enescu

Evelina Chirica: Alex, te văd foarte activ în online. Pe facebook, pe blog. Ai postări tare funny, dar în același timp și informative. Știință, artă –pictură, muzică. Dar majoritatea se axează pe știință. Toate acestea sunt pasiuni sau și lucrezi în aceste domenii?

Alex Doppelgänger: E tare că fiecare dintre cele trei enumerate de tine îmi ocupă timpul diferit, adică au un anumit grad pe axa asta “pasiune vs. muncă”. Sunt pasionat de pictură, dar nu o practic și nici nu sunt foarte învățat în ceea ce o privește. Practic, mă uit la o pictură, îmi place, mă întreb din ce curent face parte și cam aia e. Știința (de fapt popularizarea științei) în schimb e o pasiune pe care chiar o practic, la fel și muzica. Singura pasiune din astea trei în care mai câștig bani este muzica, dar nu aș zice că lucrez în domeniu. E încă un hobby, și mă bucur.

E.C.: Haide să începem cu știința. Cum ai defini tu știința? Și aici nu mă refer la definiția din dicționar.

A.D.: Hehe. Când vine vorba de știință și de lucruri ce țin de știință, e destul de periculos să îți dai cu părerea. Adică ce părere poți să ai despre legile gravitației? Ele există pur și simplu și sunt în felul ăla, orice părere ai avea tu. Când vine vorba de definiția științei, sunt de acord cu ce a spus Carl Sagan: „Știința este mai mult decât un corp de cunoștințe. E un fel de a gândi; un mod de a interoga în mod sceptic Universul cu o înțelegere fină a failibilității umane.” Chiar am scris în articolul „Cum știm ce știm” de pe site despre metoda științifică. Aia e știința: un set de reguli care te ajută de vezi adevărul într-un ocean de neadevăruri (păreri neavizate, de exemplu).

E.C.: Spuneai la un moment dat că de mic copil ai fost fascinat de dinozauri, nave spațiale, planete, că trăgeai de ai tăi să-ți cumpere câte o enciclopedie. Crezi că fascinația de atunci a ajuns să fie plăcerea de astăzi?

A.D.: Da, clar. Este foarte important să fii fascinat și constant curios, iar faptul că am rămas așa m-a ajutat enorm să rămân în domeniul ăsta cu mintea și sufletul (ca să zic așa). Pe oameni nu-i interesează știința (oricare din domeniile ei) pentru că nu o înțeleg și nu mai au curiozitatea aia din copilărie. Nimeni nu-și pune întrebări. Și ar trebui, pentru că este fascinantă de-a dreptul, inclusiv lucrurile alea banale. Uite, am vorbit în postarea „Apa nu ia foc” despre motivul pentru care apa nu ia foc, deși e compusă din oxigen (care întreține arderea) și hidrogen (care ia foc foarte ușor), sau în postarea „Inspiră, Expiră 2: Întoarcerea Oxigenului” despre motivul pentru care ne înecăm în apă. Sunt două lucruri absolut banale de care nu se întreabă nimeni; adică tu știi din naștere că apa nu ia foc sau că dacă încerci să respiri sub apă că te îneci, dar răspunsurile sunt mult mai mișto și fascinante decât ai crede.

E.C.: Pe tine cu ce te-a fascinat cel mai mult?

A.D.: Cu faptul că în spatele fiecărui lucru banal, pe care noi îl luăm de bun în fiecare zi, se ascunde o explicație complexă (dar nu neapărat și complicată) și extrem de fascinantă.

credits photo: Andrei Purcărea

E.C.: Știința îți este prezentată în școală, în social, într-un ambalaj foarte complex, dar în același timp și foarte rigid. Tu încerci să o poetizezi, să o simplifici, să-i dai culoare, să o îmbraci în diferite perspective artistice prin ceea ce scrii. Asta îți ajută cititorul –orice tip de cititor- să o înțeleagă?

A.D.: Sunt o grămadă de oameni care știu chiar mai multe despre mine când vine vorba de știință, care nu or să fie de acord cu mine, dar asta e părerea mea: trebuie să vinzi știința. Numai că (atenție!) mă refer strict la concepte de bază ale științei, atunci când sunt „livrate” publicului care nu are nici o treabă cu ea. Asta nu înțeleg mulți oameni: pe tine, pe mine, pe doamna care vinde covrigi la chioșc, pe domnul care e client service la nu-știu-ce firmă, adică pe noi (ăștia care n-avem treabă cu știința) nu ne interesează știința destul de mult încât să ne interesăm singuri de stele neutronice și urși de apă dulce. Trebuie totul să fie pus într-un ambalaj cât mai atractiv. Iar dacă vine vreunul cu nasul pe sus să ne explice în termeni tehnici, cu atât mai mult ne plictisim. Eu încerc să o fac atractivă, folosind limbajul de zi cu zi, unde încerc să includ cât mai puțini termeni tehnici (bag doar strictul necesar). Tot ce pot să tai ca să transmit conceptul științific mai ușor, tai. D-aia vin mulți să îmi spună „a, n-ai scris despre blablablabla și despre blablablalba!”. Știu! Știu că n-am scris. Rolul meu nu este să explic până în ultimul detaliu toate chestiile ce țin de știință (nici nu am cum, neavând educație formală în niciun domeniu științific), ci să explic în mod atractiv niște concepte științifice de bază, astfel încât să stârnesc curiozitatea în tine și să începi să te interesezi singură sau singur din surse mult mai bune și complete.

E.C.: Cum de nu ai urmat o specializare în acest domeniu? A fost altceva ce ți-ai dorit să faci mai mult decât știința?

A.D.: Partea proastă cu oamenii și cu instituțiile de învățământ e că nu se sincronizează niciodată (aproape). Adică fix în adolescență, când înveți chestii cel mai ușor și îți stabilești calea în viață, ți se năzare că tu nu ai chef de chestii serioase. Tu vrei să cânți, să fii artist, să orice altceva. Pentru că biologia e plictisitoare, chimia e plictisitoare, fizica e plictisitoare etc. Apoi, când ajungi adult și chiar te interesează chestiile astea, nu mai poți reține la fel de ușor și/sau nu mai ai timp. Cam așa a fost și la mine. La momentul respectiv nu m-au interesat destul de mult, încât să fac un compromis cu școala și să spun „ok, eu sunt atent la orele de fizică și o să mă plictisesc enorm, dar tu o să mă înveți chestii”. Așa că a rămas să învăț acum cât de mult mai pot.

E.C.: Care ramură a științei te atrage cel mai mult și de ce?

A.D.: Prima oară m-a atras paleontologia (pentru că, să fim serioși, cărui copil nu-i plac dinozaurii?), dar apoi m-am stabilit definitiv pe astronomie și astrofizică. E ceva aparte când stai și studiezi tot ce e mai departe de atmosfera Pământului. Te vezi fix așa cum ești: un grăunte de nisip într-un ocean imens și întunecat. Te face să te simți mic și umil (ne cam lipsește asta). În același timp, stai, te uiți la chestiile alea și te minunezi de faptul că ești format din aceiași atomi care au apărut în urma Big Bang-ului și că  așa mic și umil cum ești tu, ai aflat și înțeles toate chestiile astea. E nemaipomenit.

E.C.: Cum a apărut alexdoppelganger.com? Simțeai nevoia de un spațiul numai al tău și al artei exacte?

A.D.: A apărut la fel ca oricare alt blog: aveam impresia că am ceva de spus. Nu cred că aveam ceva important de spus la vremea aceea, adică efectiv rant-uiam și scriam despre ce mă enerva. Nu, nu era jurnal, era mai mult un blog de satiră. Și azi mai am rant-uri pe el, pentru că sunt multe lucruri din societate care mă calcă pe nervi (și pe bună dreptate). După aceea, acum vreun an și jumătate am început să mai postez din când în când chestii în care să explic tot felul de chestii științifice. Însă anul ăsta (prin februarie) i-am dat cu adevărat bătaie în formatul în care îl vezi acum. Mulți oameni se plâng „ce proști sunt românii, cum să creadă 40% că Soarele se învârte în jurul Pământului?”, dar să dea naiba dacă și fac ceva! Da, mă refer la ăia care chiar mănâncă știință pe pâine. Așa că am zis să mă ocup eu de nișa asta a oamenilor care habar n-au de știință și să le explic niște concepte simple în stilul meu.

credits photo: Andrei Purcărea

E.C.: Te-a ajutat până acum, în vreun fel, pe plan profesional? Dar personal?

A.D.: Pe plan profesional m-a ajutat să cunosc ceva mai multă lume. În momentul de față e cam devreme să mă pronunț mai mult de atât, pentru că site-ul are abia 3-4 luni, dar cred că sunt pe drumul cel bun. Pe plan personal, nu cred că s-a schimbat mare lucru, ceea ce e bine, zic eu.

E.C.: Am înțeles că scrii pentru că-ți place, că te pasionează. Dar poate fi și o dorință de a arăta oamenilor adevărata față a sintagmelor „Cercetătorii spun”, „Un studiu arată că”? Sau poate e o încercare de alfabetizare a populației în numele științei?

A.D.: Partea proastă e că oricâte facultăți ar face românii, tot ajung majoritatea să fie analfabeți științific. Să fii analfabet științific înseamnă să nu știi niște lucruri de bază (de exemplu, să nu știi că orice substanță de pe Pământ e toxică și că doza face otrava) sau să nu știi procedee științifice de bază (cum se face un experiment bun, de exemplu), lucru care îți poate afecta negativ viața. De exemplu, mulți români se opun categoric prezenței iodului în sarea de bucătărie. Și este o prostie! Iodul este pus în sarea de bucătărie cu scopul de a preveni cazurile de gușă și cretinism, care înainte de această măsură erau foarte des întâlnite. Este cea mai eficientă și ieftină măsură. Și nici n-am vorbit de părinții care sunt antivaccin, acolo tragedia capătă proporții mult mai mari.

E.C.: Cum vezi tu oamenii creduli în astfel de articole legate de cercetări, descoperiri? Mergi pe ideea că, până la urmă, fiecare crede în ce vrea?

A.D.: E foarte important ce zic acum: oamenii ăștia nu sunt proști. Nu sunt proști deloc. Pur și simplu sunt foarte naivi și ignoranți, pentru că nu au chef sau se feresc de știință (Poate au fost traumatizați în timpul școlii de profesori care n-au știut să predea. Știu că sună a clișeu, dar este cât se poate de adevărat.) În cazul ăsta îi înțeleg. Ce mă enervează, însă, sunt oamenii cărora le dai surse ca lumea, le explici cu desen cu tot, dar ei continuă să înoate în ignoranță. Ăștia sunt periculoși.

Cât despre sintagma „fiecare crede ce vrea”, ea își are locul în orice alt domeniu, mai puțin în domeniul științei. Tu poți să crezi liniștit că blugii mei sunt urâți și că îmi vin aiurea, dar nu poți să ai o părere despre teoria germenilor sau despre teoria gravitației, că nu vorbești de gusturi, ci de fapte științifice, de legi ale fizicii. Și oricum, în orice domeniu te-ai afla, dacă ai o opinie, trebuie să fii informat. Iar mulți oameni nu sunt. Pur și simplu au o părere.

E.C.: De ce nu se găsește cineva – ca și tine de altfel, un site consacrat, să scrie niște articole serioase pe această temă? Asta știu că face Discovery, trustul care este pe această nișă, dar aici mă refer la alte tipuri de site-uri -lansatoarele de mituri.

A.D.: Din fericire sunt site-uri, blog-uri și chiar emisiuni care încearcă să scrie pe această temă. De la emisiunea radio Sound of Science, la blogul ScienceFriction.ro al lui Nic Sârbu și echipa SCIKiDS România, care educă copiii. Și mai sunt câteva site-uri pe care din păcate nu mi le amintesc acum. Părerea mea e că nu sunt destule, dar suntem pe drumul cel bun.

Alex Bogdan: „Când îți pică noaptea curentul, ieși cu telescopul pe bloc.”

E.C.: Care a fost cel mai de succes articol de pe blog-ul tău?

A.D.: Cel mai de succes articol de pe site au fost de fapt trei:

„Găteală pseudoștiințifică” în care explic de ce cuptorul cu microunde nu este atât de periculos pe cât se crede și explic care-i treaba cu microundele.

„Chimia în doi pași”în care explic că doza face otrava.

„Cum știm ce știm” în care vorbesc despre metoda științifică, de ce e grozavă și de ce ar trebui să avem încredere în ea.

„Eratostene era directorul Bibliotecii din Alexandria, iar omul chiar își merita titlul: era astronom, istoric, geograf, filozof, poet, critic de teatru și matematician. Cam ca toți bărbații bine ai acelor vremuri. Într-una din zile, omul nostru a dat în Bibliotecă peste un papirus în care scria că pe 21 Iunie, în cea mai lungă zi a anului, într-un orășel numit Syene, bețele înfipte vertical în pământ nu aveau pic de umbră. Sau, pe măsură ce se apropia de amiază, umbrele coloanelor din acel loc se micșorau, iar la amiază coloanele nu mai aveau deloc umbre. Tot la amiază, da’ fix atunci, Soarele se reflecta în fundul unei fântâni, însemnând că era deasupra ta.”

alexdoppelganger.com, „Cum știm ce știm”

E.C.: Cum de ți-ai ales pseudonimul „Doppelgänger”? Era un mod de a te afirma? Sau și tu crezi în mitul cum că doppelgänger reprezintă dublura fiecărui om, cu caracter opus, ce locuiește într-un anumit loc din lume? Are Alex Bogdan o altă latură despre care ar trebui să știm? Care este aceasta?

A.D.: Știu că o dezamăgesc multă lume, dar motivul pentru care am ales numele de Doppelgänger este sonoritatea lui. Îmi trebuia un nume care să fie recunoscut foarte ușor (chiar dacă aparent e mai greu de pronunțat, ä adică a-ul cu umlaut fiind un fel de kriptonită al omului de rând) și care să fie ceva aparte. Deși Doppelgänger chiar înseamnă ceva (este o creatură din mitologia germanică), a fost ales pur și simplu pentru că Alex Bogdani sunt destui prin România.

E.C.: Consideri ca personalitatea ta se hrănește din echilibrul artă-știință, de aici derivând și pseudonimul tău? Sau îți influnțează numele?

A.D.: Da, cred că se hrănește cumva din echilibrul artă-știință. Unul din cele mai întâlnite clișee e că oamenii de știință sunt niște ființe reci, care nu știu să se bucure de lumea din jur. Sigur, eu nu sunt om de știință, dar sunt destul de pragmatic încât să fiu și eu luat în vizor. În orice caz, mentalitatea asta e o prostie, că și oamenii de știință sunt oameni și iubesc o grămadă de alte chestii.

E.C.: Care este, după părerea ta, cel mai uimitor lucru la știință? Dar despre știință?

A.D.: Cel mai uimitor lucru? Că ne-a adus unde suntem azi. De la cuvintele pe care le citești acum și faptul că le poți înțelege, până la calculatorul de pe care citești (care merge pe electricitate) din încăperea în care te afli și tot ce ai în jur, toate, TOATE au fost descoperite sau inventate cu ajutorul metodei științifice, cu ajutorul științei. Nimic din jurul tău nu a fost descoperit sau inventat făcându-se apel la supranatural.

E.C.: Evadând puțin din tainele științei, intrăm în cele ale artei. Faci parte dintr-o trupă, Harlequin Jack. Ți-a plăcut dintotdeauna să cânți?

A.D.: Da, mi-am dat seama că îmi place să fac muzică încă dinainte să îmi dau seama că îmi place știința.

E.C.: La ce instrumente știi să cânți?

A.D.: În Harlequin_Jack (obligatoriu cu underscore „_”) eu cânt la sintetizatoare. În popor s-ar spune că sunt clăpar, dar clapele sunt doar unul din modurile în care poți controla sintetizatoarele. Sunt butoane, touchpad-uri, knob-uri, slidere, o grămadă. Dar da, deși nu sunt cel mai bun instrumentist, ai putea spune că eu cânt la clape.

E.C.: Pe o notă mai zâmbăreață, cine te-a motivat să intri într-o trupă? Tu sau dublura ta?

A.D.: Eu, indiferent că vorbești de Alex Bogdan sau Alex Doppelgänger, e aceeași persoană. Eram în liceu și am văzut la niște prieteni ceva mai mari ca mine cum cântau (era o trupă de liceu) și atunci m-a lovit și pe mine entuziasmul (împreună cu alți prieteni) și am zis „hai să ne facem și noi o trupă”. Scenariul clasic.

E.C.: Harlequin Jack nu e prima trupa din care ai facut parte, din câte știu. Care a fost cealaltă?

A.D.: Prima trupă din care am făcut parte s-a numit Eloize și încă se mai găsesc materiale video și audio pe net cu ea. Practic eram eu și încă doi membri din Harlequin_Jack plus încă alți doi prieteni foarte apropiați. Asta se întâmpla acum vreo 9-10 ani. Am cântat printr-o grămadă locuri. Primul concert pe care l-am avut vreodată în București (fiind trupă din Giurgiu, a fost mare chestie) a fost în Suburbia, în deschidere la Omul cu Șobolani.

E.C.: Cum ai intrat în Harlequin? Cum a apărut, câți mermbri are și la ce cântă fiecare?

A.D.: După ce trupa Eloize s-a dizolvat, fiecare a apucat-o pe drumul lui. Narcis (actualul chitarist și vocalist) a început să cânte singur, iar apoi l-a cooptat și pe Claudiu (actualul baterist) în proiectul lui. Ambii au făcut parte din Eloize. După aceea și-au dat seama că mai e nevoie de un set de mâini la synth-uri, așa că m-au cooptat și pe mine. Practic eram Eloize, dar cu alt nume și mai buni, pentru că acum eram căliți și știam în ce direcție vrem să o apucăm. Ulterior l-am cooptat și pe Lazăr (actualul basist), iar restul e istorie.

Harlequin_Jack este alcătuită din: Narcis Axinte – vocalist/chitarist/synth-uri, Claudiu Țîrcovnicu – baterist/alte synth-uri, Lazăr Enescu – basist, Alex Doppelgänger – synth-uri și Facebook.

Cea mai mișto parte e că noi ne știm de când eram mici, iar asta mi se pare cel mai important într-o trupă. Pentru mine nu contează cât de bun instrumentist e unul, cât contează să te cunoști cu el foarte bine. Să fiți prieteni foarte buni.

Harlequin Jack

E.C.: Cum v-a venit ideea de nume, Harlequin? Și cine-i Jack?

A.D.: Narcis a venit cu numele de Harlequin_Jack, nume care se bazează pe următoarele două concepte:

Harlequin – fiecare trupă e ca un arlechin, un fel de clovn, care e pe scenă ca să distreze publicul. Chestia asta nu este gândită într-un sens derogatoriu, ci pur și simplu ăsta e adevărul. Ne asumăm rolul: noi distrăm.

Jack – este un nume simplu și foarte comun, cum e numele John Smith. Asta rată că fiecare om poate fi în papucii noștri.

E.C.: Știu că voi cântați mai multe genuri de muzică. Care sunt acelea? Este vreunul care vă reprezintă cel mai mult?

A.D.: Baza baza este rock-ul alternativ, dar de aici trecem prin electro, puțină muzică de soundtrack, ceva cabaret-ish. În general când vorbești de muzică, cel mai bine e să o asculți, pentru că degeaba o descriu în cuvinte. Ideea e că fiecare membru vine cu câte o influență: Narcis și Claudiu vin cu influența din electro, Lazăr vine cu influența din metal, eu vin cu influența din jazz și clasică. Cel mai mișto e să ai o trupă în care fiecare membru să asculte ceva diferit, pentru că așa fiecare își aduce aportul și iese ceva nemaipomenit și diferit.

E.C.: De obicei unde cântați?

A.D.: Săptămâna trecută am cântat în Clubul Țăranului, iar cu asta am bifat cam toate cluburile din București în care se poate cânta cu o trupă. În general cântăm în cluburi, dar și la festivaluri, în funcție de booking. Am cântat și în Viena, tot într-un club, și a fost grozav.

E.C.: Care sunt următoarele voastre concerte?

A.D.: Pe 23 aprilie avem în clubul Otto, în București, în deschidere la Alternosfera și cam asta știu în momentul de față în ceea ce privește concertele. Dar asta nu înseamnă că stăm degeaba: avem melodii de înregistrat, videoclipuri de lansat, așa că suntem în pregătiri intense.

E.C.: Am observat pe pagina ta de artist că-ți place muzica clasică și jazz-ul. Ai încercat vreodată să cânți și astfel de genuri?

A.D.: Nu, nu am încercat, pentru că nu am cunoștințele necesare și nici dexteritatea de care e nevoie pentru a cânta clasică sau jazz. Sunt două genuri pentru care trebuie să fii maestru pe instrumentul tău. Mi-ar plăcea la nebunie, dar nu cred că o să pot cânta vreodată clasică sau jazz pe bune.

E.C.: Care-ți place cel mai mult?

A.D.: Mi-e foarte foarte greu să aleg. Incredibil de greu. Dar ca să nu las întrebarea în pom, o să aleg muzica clasică. Asta pentru că ea are ceva special. Efectiv nu ai cum, orice alt gen muzical ai prefera, este imposibil ca muzica clasică să nu te miște și să nu te facă să verși lacrimi. Este ceva imposibil de descris când ascult, de exemplu, Valsul Florilor de Tchaikovski.

E.C.: Și de pictură văd că ești pasionat. Te-ai gândit vreodată să începi să pictezi? De ce nu ai făcut-o până acum?

Alex Doppelganger în viziunea Beatricei Dumitrescu

A.D.: M-am gândit, dar m-am lăsat repede de gândul ăsta. Asta pentru că nu am destul timp fizic să mai învăț și asta. Adică vreau să am și viață socială, să mă și perfecționez cu scrisul și cu cântatul, mai și jonglez (ca amator) și trebuie să și dorm. Am timp limitat și pur și simplu nu am destul ca să mă pot apuca la modul serios de altceva.

E.C.: Dacă ar fi să alegi dintre arta exactă și cea creatoare, care ar fi?

A.D.: Arta exactă. Nu vreau să cred și să presupun chestii, vreau să știu. Dar asta numai dacă e musai să aleg între astea două, că așa eu sunt foarte fericit de felul în care mă scald în două ape.

E.C.: Alex Bogdan sau Doppelgänger ? Care te reprezintă cel mai mult?

A.D.: Ambele. Un nume e folosit în privat, altul în public. E vorba de aceeași persoană, că îmi spui Doppelgänger, că îmi spui Bogdan. În public, însă, prefer Doppelgänger, pentru că deja e un brand personal.

E.C.: Cine este Alex Bogdan din perspectiva ta?

A.D.: Tot eu, dar mai în privat.

Îți mulțumesc frumos, Alex, pentru timpul acordat acestui interviu. Succes pe mai departe!

sursă foto: Alex Bogdan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s